Ȋmpreună, de Ziua Mondială a Prieteniei, la “Ape curate asumate”
Ȋmpreună, de Ziua Mondială a Prieteniei, la “Ape curate asumate”

30 iulie, Ziua Mondială a Prieteniei, pe ȋntreg mapamondul, ne-a oferit astăzi o ocazie specială pentru a interacționa cu prietenii apropiați, dar și cu cei pe care i-am avut alături în diverse perioade ale vieții.

Să nu uităm să apreciem oamenii, indiferent de rolul pe care l-au avut sau îl au în viața noastră! Dar și animalele, care ne sunt companioni fideli!

În cadrul proiectului „Ape curate asumate”, susținut de Aqua Carpatica, învățăm cum să avem grijă de apele noastre interioare, dar și de cele exterioare. Învățăm cum să le păstrăm cât mai curate.

Am desenat și ne-am simțit bine împreună cu copiii prezenți la Grădinița nr. 23, dar și în parcul IOR, din București.

Ziua Prieteniei

Ne-am continuat astfel integrarea „copilului interior” și a emoțiilor personale, pentru a ne recăpăta energia și bucuria de a trăi.

Cei prezenți în parc, pentru o mică plimbare sau pentru a face mișcare, au avut ocazia să se hidrateze corect. Au aflat mai multe despre apă și despre emoții, despre tehnica STOP-ului pentru prezență, observarea stărilor interioare și menținerea lor cât mai curate.

Aqua Carpatica ne-a susținut prin informare și o hidratare adecvată, atât a corpului fizic, cât și a stării de bine emoționale.

ziua prieteniei

Asumă-ți și tu o mică parte de contribuție pentru a păstra apele interioare cât mai curate! Evenimentul periodic “APE CURATE ASUMATE” este organizat de Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).